Ce stim cu totii:

Ca sa nu dea faliment, orice firma trebuie sa faca vinzari. Fara vinzari, productia poate sa creasca pina la cer; ca ramii cu marfa in mina. Dar ca sa faca vinzari, o firma trebuie sa aiba agenti buni de vinzari. Ca sa ai un agent bun de vinzari, trebuie sa ii dai comision din ce cistiga. Daca poate sa traiasca din salariul fix, nimeni nu mai e interesat sa-si rupa pantofii dupa clienti. Iar un agent de vinzari bun, poate sa lucreze cu mai multe firme in acelasi timp. Si pentru firme, asta e perfect: pentru ca fiecare euro cheltuit peste comision, inseamna o crestere a pretului produsului. Economia reala are nevoie de flexibilitate.
Cind o sa-si revina economia romaneasca? Foarte simplu: cind o sa reinceapa vinzarile. O tara bogata, e o tara in care cei mai bine platiti sunt agentii de vinzari. Iar ca sa reincepem sa vindem, ne trebuie produse ieftine (asa se vinde Loganul in Europa).

Ce face in schimb statul?

Statul roman nu permite contractul de comision, decit ca anexa a contractului de munca. Asa ca, indiferent daca vinde mult sau putin, orice agent de vinzari are siguranta locului de munca. Exact ca un functionar public. Evident, economia reala a cautat portite in legislatie (drepturi de autor, angajari ca PFA etc.), pentru ca firmele private incearca (si vor incerca intotdeauna) sa supravietuiasca. Dar politicienii romani nu s-au oprit aici. Prin extinderea platii contributiilor, se transforma orice contract, in contract de munca. Practic, toti devenim functionari de stat. Si cit de bine merge sistemul de stat, stim cu totii. Nimeni nu va mai fi interesat de performanta. Mai rau, preturile produselor romanesti vor creste. Cine sa le mai cumpere? Si atunci, de unde revenire economica?

De ce face statul asta?

Pentru ca e in faliment. Anul trecut, politicienii spuneau increzuti: „banii de la FMI nu merg, domnule, la salarii si pensii. Bugetul are si resurse proprii, nu doar banii de la FMI”. Acum au renuntat la orice rusine si recunosc pe fata ca, fara mila FMI, functionarii si pensionarii ramineau cu buzunarele goale. Dar, ne incurajeaza ei, in a doua jumatate a anului (adica exact dupa ce se termina banii de la FMI!) firmele romanesti or sa-si revina, si totul va fi bine.

Asta nu e nici macar un vis, ci o halucinatie. Chiar daca absolut toate firmele din Romania ar reveni la nivelul din 2006-2008 (evident imposibil), si chiar daca toti patronii si angajatii din privat ar fi de acord sa lucreze ca sclavi (pe gratis), si sa-si dea toti banii statului, tot e imposibil ca 1 200 000 de angajati din sistemul privat sa tina in spate o tara de 20 de milioane de oameni (functionari, pensionari, companii de stat falimentare, elevi, studenti, someri etc.) Pur si simplu, in Romania, prea putina lume face bani, si prea multa lume ii consuma. Iar prosperitatea din 2007-2008 nu s-a bazat pe o crestere a economiei reale. Ci pe o schema piramidala, denumita „boom imobiliar”. Care nu se va mai repeta niciodata. Ce fraier o sa mai cumpere cladiri in Romania, dupa ce se stie ca s-au pierdut aici zeci si sute de milioane de euro?

Care este solutia?

Pai nu exista solutie. Dupa 20 de ani, Romania a ramas tot o tara socialista, cu un stat care fura de la cetateni, si cu cetateni care fura de la stat. Si, ca orice stat socialist, ne prabusim acum, cind nu mai e nimic de furat. Dar nu trebuie sa ne intristam. Dupa prabusire, o sa cautam prin darimaturi, o sa recuperam ce se poate si, caramida cu caramida, o sa incepem sa construim incet, in fine, capitalismul.